Noul Peugeot 208 este construit pe cea mai recentă generaţie de platformă a Grupului PSA – CMP (Platformă Modulară Comună). Modelul va fi oferit din start cu cu motorizări pe benzină şi motorină, dar şi într-o variantă electrică.
Noul Peugeot 208 va fi comercializat în Romania începând cu toamna anului 2019 şi va fi prezentat în premieră mondială la Salonul Auto de la Geneva 2019. Acesta poate fi deja rezervat în Franţa în toate opţiunile de propulsie.
La exterior, partea frontală dispune de o semnătură luminoasă evidenţiată de blocurile optice cu tehnologie LED (în funcţie de versiune). Noul 208 este mai lung, mai lat şi cu garda la sol mai joasă faţă de actualul model.
Noul PEUGEOT 208 va fi disponibil în versiunile: Like, Active, Allure, GT Line şi GT. Versiunile GT Line sau GT prezintă elemente ornamentale în nuanţă negru lucios pe arcul roţilor, iar pe aceste versiuni jantele de 17ʺ prezintă inserţii customizabile.
Pe lângă culorile standard şi plafonul în nuanţă Black Diamond, noul Peugeot 208 dispune de o paleta de culori ce reflectă spiritul său energic şi dinamic: galben metalizat Faro, albastru Vertigo în trei straturi şi roşu Elixir.
Tehnologia de vârf la interior
Prin noul Drive Assist, Peugeot 208 deschide calea condusului semi-autonom, dispunând de sisteme de asistenţă de ultimă generaţie: regulator de viteză adaptiv cu funcţia Stop & Go pentru transmisia automată cu 8 trepte, asistenţă la menţinerea benzii de rulare, Full Park Assist cu funcţie Flankguard (pentru transmisie AT8), frânare automată de urgenţă şi avertizare la coliziune, alertă activă de părăsire involuntară a benzii de rulare, alertă atenţie şofer, comutare automată a luminilor de drum, recunoaştere a indicatoarelor de viteză şi recomandări, sistem de supraveghere a unghiului mort şi frână de mână electrică.
Inspirat de concept car-ul Peugeot FRACTAL, noul 208 dispune de Peugeot i-Cockpit® de nouă generaţie cu display 3D al instrumentarului de bord. În partea de sus a tabloului de bord, informaţiile sunt proiectate sub forma unei holograme. Ecranul tactil este disponibil în versiuni de 5, 7 sau 10ʺ, în funcţie de nivelul de echipare şi opţiunile selectate. Sistemul de infotainment oferă suport MirrorLink™, Apple CarPlay™ şi Android Auto, iar la interior sunt disponibile patru prize USB (inclusiv Type C), precum şi încărcarea prin inducţie.
Navigaţia 3D conectată TomTom® Traffic indică în timp real starea traficului şi zonele de risc.
Planşa de bord este capitonată, iar secţiunea centrală este finisată în fibră de carbon. Comenzile sunt poziţionate la îndemână, în timp ce volanul compact este împrumutat de la segmentele superioare şi vor fi oferite şi padele pentru schimbarea treptelor.
Motorizări disponibile pe noul Peugeot 208
Noul Peugeot 208 dispune de o gamă completă de motorizări termice de ultimă generaţie care respectă standardele Euro 6.2 pentru benzină şi diesel.
Motorizările PureTech 100 şi 130 sunt disponibile în asociere cu transmisia automata în 8 trepte, dar va fi oferită pe anumite pieţe şi o cutie de viteze manuală (BVM6), precum şi o transmisie automată cu 6 trepte (EAT6).
Pe benzină, sunt disponibile motoare de 1.2l cu 3 cilindri:
-PureTech 75 S&S BVM5
-PureTech 100 S&S BVM6 sau EAT8
-PureTech 130 S&S EAT8.
În versiunea Diesel, este disponibil un singur motor de 1.5l cu 4 cilindri: BlueHDi 100 S&S BVM6.
Model pur electric: Peugeot e-208
Noul Peugeot 208 va fi oferit şi într-o versiune pur electrică, dotat cu o baterie de 50 kWh, ce permite o autonomie de până la 340 km (WLTP) şi 450 km (NEDC). Această baterie are o garanţie de 8 ani sau 160 000 km pentru 70% din capacitatea sa de încărcare.
Puterea produsă de motorul electric va fi de 100 KW (136 CP), iar cuplul maxim produs va fi de 260 Nm.
Noul PEUGEOT e-208 propune trei moduri de condus:
Eco: pentru optimizarea autonomiei
Normal: confort optim pentru utilizarea de zi cu zi
Sport: au prioritate performanţa şi senzaţiile, puterea şi cuplul maxim (0-100 km/h în 8.1s).
Interiorul şi volumul portbagajului vor fi identice celor de pe versiunile cu motor termic. Bateriile, ocupând un volum de 220L, sunt distribuite sub podea.
Sunt posibile trei moduri de încărcare:
– la o priză clasică, sau pentru o încărcare completă în 16h, la o staţie de încărcare Legrand® Green Up™, care include şi cablu de reîncărcare,
– de la un Wall Box, ce asigură o încărcare completă în 5h15 în varianta trifazică (11 kW) sau în 8 ore în varianta monofazică (7.4 kW),
– de la o staţie de încărcare publică: încărcare în 30 de minute în proporţie de 80%.
Noul PEUGEOT e-208 este echipat cu elemente exterioare distincte: grilă în aceeaşi nuanţă cu caroseria, sigla dicroică (Leul îşi schimbă culoarea în funcţie de unghiul de vedere), monograma “e-208 ” în partea din spate şi un “e” pe aripile spate.